monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujeanul Ștefan Macovei, la doar 18 ani, cântă la pian în întreaga lume

Ștefan Macovei este o tânără speranță a muzicii clasice din România. La doar 18 ani, pianistul a reușit să se facă remarcat atât în țară cât și în străinătate prin naturalețea cu care degetele lui alunecă pe claviatură.

Tânărul pianist Ștefan Macovei susține un recital la Milano

Ștefan poartă cu el energia și jovialitatea specifică vârstei pe care o are. Iubește pianul cu toată ființa și nu caută să primească lauri, ci dorește să îi facă pe cei din public să simtă. El s-a născut în Cipru, a locuit apoi timp de trei ani în Constanța și pe când a început clasa a IV-a se mutase deja în Cluj-Napoca. Părinții lui au văzut că în Inima Ardealului există mult mai multe oportunități pentru creșterea unui copil. De pian s-a îndrăgostit puțin mai târziu, când avea 12 ani. În acea vreme studia coregrafia și așa a intrat pentru prima dată în contact cu un pian.

„De pian m-am îndrăgostit mai târziu. Am început abia în clasa a VI-a în semestrul doi. Până atunci am studiat coregrafia. Aveam un acompaniator pentru exerciții și dansuri care cânta la pian. Atunci a fost pentru prima dată în viața mea când am văzut un pian în realitate. Nu știu ce a fost, poate aura instrumentului sau poate instrumentul m-a ales pe mine. Cert este că am simțit o conexiune imediată. Am fost foarte norocos deoarece profesoara care ne acompania a fost de acord să îmi dea lecții de pian gratuit. Mă întâlneam cu ea o dată pe săptămână și eram atât de fericit și am început să mă îndrăgostesc tot mai tare de această parte a muzicii clasice".


Cântă pentru suflet, nu pentru premii

Ștefan nu a moștenit talentul de la părinți. Ei, amândoi sunt de meserie programatori, se învârt printre cifre. Însă bunica lui este melomană și, crede tânărul, o mică parte din dragostea lui pentru muzică a primit-o de la ea. Timp de doi ani a studiat muzica la școala „Augustin Bena” sub îndrumarea profesoarei Anca Toncian. După ce a intrat la liceu, Cipriana Gavrișiu i-a devenit mentor și îl ghidează degetele până în ziua de azi. În ultimii ani a câștigat numeroase premii, chiar și la concursuri internaționale, însă el nu cântă pentru premii, ci pentru sentimentele pe care reușește să le stârnească în cei care îl ascultă.

„Este foarte ciudat să spun că fac performață fiindcă pentru mine este o vocație, muzica. Nu mi-aș putea imagina viața mea fără muzică. O fac pentru că încerc să caut acel ceva care pe mine mă fascinează. Nu întotdeauna știi exact ce vrei să exprimi, dar simți că este ceva acolo de la început care te atrage. Și așa e pentru fiecare copil, cu instrumentul lui. Te atrage o culoare sau niște stări care sunt pe niște partituri pentru acel instrument. Și ce mă motivează cel mai tare este că pot să schimb puțin câte puțin pe oamenii care participă la un recital, reușesc să stârnesc emoții în ei”, a spus pianistul.


Exercițiul este mama învățăturii

Ștefan nu ascultă muzică în căști, ca să nu își strice auzul fără de care ar fi pierdut. În timpul lui liber ascultă muzică clasică, fiindcă este cea mai aproape de sufletul lui. Însă, din când în când, evadează în plăcerile tinerești și ascultă Adele. Îi place să asculte Frank Sinatra și este îndrăgostit de Ella Fitzgerald. De asemenea, tânărul se așează la pian în fiecare zi și repetă ore întregi.

„Încerc să repet cât de mult pot fiindcă eu cred că nu merită să faci muzică dacă nu depui efortul maxim pe care poți să îl depui. Fiindcă este o artă care necesită ca tu să fii cât mai aproape de perfecțiune, dar nu în sensul clasic, adică fără nicio greșeală. Ci în sensul să fii cât mai aproape de naturalețea exprimării și de a ști ce vrei să faci cu o piesă pe care o cânți. Și asta necesită foarte mult timp și foarte multă gândire”, explică Ștefan.


Născut la 10 aprilie 1999 la Nicosia, Cipru, a început să studieze pianul la vârsta de 12 ani, în timpul studiilor la Școala de Coregrafie Octavian Stroia din Cluj-Napoca, România. Acolo a fost remarcat de profesoara Cipriana Gavrisiu de la Academia de Muzică "Gh. Dima" din Cluj-Napoca, care continuă să fie profesorul său până în ziua de azi. După terminarea cursurilor Colegiului Național de Muzică Sigismund Toduta din Cluj-Napoca studiază în prezent la Academia de Muzică Gheorghe Dima, unde a intrat primul in 2017 la secția de pian.

Stefan a câștigat numeroase premii în competiții naționale și internaționale, printre care Premiul I al Concursului Național Tirgu-Mures 2013 Sonatas, Marele Premiu la Festivalul Bach din Cluj-Napoca 2014, Premiul I și Premiul Special la "Viva La Musica" Zalau 2014, Premiul I la Concursul Internațional de Pian Irina Satchi Râmnicu Vâlcea în 2015, Premiul II la Concursul Internațional de pian PianoTalents Milano 2015 și 2016, premiul Visio Rotary la concursul Muzică pentru pian-vioară Mozart Cluj-Napoca 2015.


În mod deosebit, a câștigat Primul Premiu Absolut la Concursul Internațional de Pian de la Milano din 2017, Primul Premiu Absolut al Concursului Internațional de Pian Tadini 2016 și Marele Premiu la Concursul Internațional de pian Irina Satchi, Râmnicu Vâlcea, în 2017.

A avut ocazia să participe la Masterclasses în Italia, Malta și România.


 

A câștigat burse la SONORO Interferente Edition 2015 și Ediția 2016 la Palazzo Ricci, Montepulciano, unde a studiat cu Maestrul Diana Ketler.

A fost invitat să cante în Roma (solo recital în Concerti del Tempietto din septembrie 2017), Milano și Como in cadrul PianoCity 2017, le Havre 2017, diverse alte evenimente muzicale și în România.

Din 2016 este urmat indeaproape si de Maestro Vincenzo Balzani din Milano.

 

Etichete: pianist